Relocarea producţiei de carne de vită în Europa de Est

 

Industria cărnii de vită din Uniunea Europeană se află într-un impas economic, fără precedent în istoria comunitară. Preţurile de achiziţie ale bovinelor de carne au  atins niveluri record, atât datorită cererii mari de carne de vită înregistrate la sfârșitul anului 2011, cât şi lipsei de pe pieţele europene a unei oferte atractive. Cu toate că prețurile ridicate duc firesc la păstrarea efectivelor de animale, din producţia agricolă slabă a anului acesta, datorată secetei şi implicit creşterii preţului cerealelor, a rezultat regresul inevitabil al numărului de bovine, la nivel mondial.

 

Resimţită puternic în Europa, scăderea efectivelor de vite lasă loc nesiguranţei în refacerea şeptelurilor persistând, în rândul producătorilor, incertitudini referitoare la perspectiva profitului realizat din noua politică agricolă comună, piesă importantă în acest segment al industriei alimentare, începând cu anul 2013.

 

Toate acestea vor afecta, fără îndoială, volumul total de carne de vită produsă în Europa de Vest, trecerea producţiei din acest spaţiu geografic către sudul şi sud-estul Europei ducând apoi spre o inevitabilă creştere a preţului cărnii de vită. Simultan, efectul va fi însoţit de presiuni asupra procesatorilor europeni, a căror supravieţuire economică în următorul deceniu este legată de relocarea producţiei de bovine de carne în spaţiul est-european, unde potenţialul nu este exploatat, iar costurile de producţie sunt mult mai mici.

 

Raționalizarea constantă a industriei cărnii de vită în Uniunea Europeană conduce inevitabil spre creșterea investițiilor în alte țări, pentru a proteja aprovizionarea cu acest produs. România este prima ţară vizată în acest sens, datorită potenţialului mare de păşunat, a dezvoltării politicilor agricole, a măsurilor canalizate în această direcţie şi a preţurilor mici la terenurilor agricole.

 

Aflată la mare căutare în Europa de Vest, rasa de bovine Angus, se pretează cel mai bine pentru păşunile din România, datorită geneticii sale conformă condiţiilor impuse de creşterea în sistem extensiv, doar cu iarbă de pe păşune, realizând în acest fel o carne naturală, fragedă şi marmorată, ce se dovedeşte corespunzătoare solicitării procesatorilor din Europa de Vest.

 

În acest sens, firma Karpaten Meat propune fermierilor români să fie cu un pas înaintea trendului şi să profite de această oportunitate, producând carne rezultată din creşterea bovinelor Angus, îngrăşate pe păşune. Pentru aceasta este necesară o genetică adaptată cerinţelor pieţei, iar la Karpaten Meat selectarea unei genetici cu performanţe ridicate este primordială pentru producţia de viţei, conform standardelor Europene. Selecţia se bazează pe fondul genetic al rasei Aberdeen Angus la nivel mondial. Firma noastră oferă spre vânzare atât animale de reproducţie rasa Angus cât şi material seminal provenind de la tauri Angus campioni. Suntem deschişi parteneriatului durabil cu fermele, pentru dezvoltarea pieţei cărnii de vită în România.